Un chiabur

Un chiabur

Unul dintre sustinatorii Cultura in Miscare a scris acest text. Va invitam sa il cititi.

Pe stra-strabunicul meu l-a chemat Dr. Mihai Tirea. A fost avocat, decan al Baroului Hunedoara, membru si vicepresedinte in Judetul Hunedoara al Partidului National Roman, deputat in trei randuri in parlamentul interbelic, conducator al Consiliilor Nationale Romane si comandant al Garzii Nationale din plasa Pui (pana la introducerea administratiei romane in Ardeal), presedinte al despartamentului Deva al ASTREI  (Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român) si un “intelectual Roman in vechea Ungarie”. Acest text reprezinta un omagiu pe care i-l aduc.

“Dupa anii scolarizarii, petrecuti ca baiat sarac, fiu de taran, in lupta continua pentru a ma putea sustine, iar, dupa terminarea studiilor, pentru a-mi asigura o existenta si pozitie sociala corespunzatoare sub dominatiune straina, in vechea Ungarie, mi-am trait restul vietii in timpuri istorice, in epoca razboaielor mondiale, urmate de schimbari radicale in viata popoarelor din lumea intreaga.”

Asa incepe scrisoarea – autobiografie care mi-a fost destinata si care a ajuns la mine abia cand am implinit varsta de 18 ani, desi fusese scrisa cu aproape o jumatate de veac inainte.

Pe langa povestile care tin strict de analele familiei, mi-au ramas intiparite doua episoade din aceasta scrisoare care ma gandesc ca sunt reprezentative pentru modul in care a trecut istoria peste aceasta parte de lume. Sa lasam povestitorul: “Datorita evenimetelor, in doua randuri mi s-a distrus caminul familial, pierzand agoniseala muncii mele. O data in vara anului 1916, cand eu eram in razboi, intinzandu-se luptele armatei Romane cu cea austro-ungara, pana in apropierea comunei Pui, unde-mi era familia, unitatile armatei din  care faceam si eu parte, mi-au devastat locuinta iar familia s-a refugiat. A doua oara, in anul 1950, iarna, in ger de -23 de grade, am fost evacuat in 24 de ore din locuinta, iar dupa 2 luni, in toiul luptei de clasa, am fost ridicat si condamnat pentru sabotaj economic la un an de inchisoare executionala cu confiscarea averii imobile, ramanandu-mi familia, din nou, fara adapost si fara mijloc de trai.”

            Despre primul episod nu am multe detalii, insa am aflat mai multe despre cel de al doilea.

Astfel, dupa 38 de ani de avocatura, la data de 15 Iulie 1948, noul Colegiu al avocatilor din Deva i-a refuzat inscrierea in tabloul avocatilor pentru ca detinea suficienta avere imobila  pentru sustinerea familiei ca agricultor.

Apoi, in anul 1950, in baza Decizunii 4/1950 a Comitetului provizoriu al Plasei Pui, a fost evacuat din casa in 24 de ore: “Comitetul provizoriu al Plasei Pui, jud. Hunedoara, sesizat de catre Partidul Muncitoresc Roman, Org. Plasei Pui, ca localul in care se gaseste instalata Organizatia in present, nu este igienic, fiind situat de ambele parti intre doua ape, iar de alta parte nu este destul de incapator fata de necesitatile de care are nevoie partidul pentru diferite birouri, sali de sedinte, scoli etc. cerand Comitetului Provizoriu al Plasei Pui rechizitionarea unui alt local igienic si corespunzator. Comitetul provizoriu al Plasei Pui, deplasandu-se in comuna Pui, dupa ce a cercetat mai multe cladiri, a constatat, ca singurul local in comuna Pui corespunzator scopului amintit mai sus ar fi localul locuitorului Dr. Mihai Tirea.”

            Doua luni mai tarziu, a intarziat cinci zile insamantarea borceagului (mazariche). In ciuda dispozitiilor partidului, nu a realizat lucrarile pana la data de 25 Martie, astfel ca plut. major Guta concepe o nota interna in care cere “Avand in vedere ca numitul este un chiabur Va rugam a Va conforma Ord. nr. 12330 telefonic al Militiei jud. Hunedoara din 18.03.1950. Rugam dispuneti executarea chiar astazi fiindca din informatiuni cel din cauza vrea sa insamanteze mine 5.IV.1950. Dosarul impreuna cu chiaburul Va rugam sa-l inaintati direct Tribunalului Petrosani prin circumscriptia de militia Petrosani. ” In urma acestui document, desi borceagul a fost insamantat in 5 Aprilie, chiaburul a fost arestat in 6 Aprilie, i-au fost legate mainile cu sarma si a fost plimbat prin targ ca exemplu de sabotor.

            Dupa o luna si jumatate a urmat si pronuntarea sentintei, condamnare la 1 an de inchisoare si confiscarea averii, pentru ca: “Din atitudinea inculpatului fata de noua conceptie despre munca, cat si fata de eforturile duse de oamenii muncii pentru realizarea socialismului in tara noastra se desprinde o pasivitate caracteristica lumii burgheze, de obiceiurile careia el nu s-a debarasat. Pozitia sa sociala, averea sa cat si atitudinea de astazi il situeaza in categoria chiaburilor, cari nu inteleg sa renunte la vechea stare de lucruri, cand nazuintele clasei muncitoare si interesele statului erau lasate la bunul plac al celor dela conducerea tarii.”

            Bineinteles ca povestea mea nu este la fel de impresionanta in grozavie ca altele pe care le cunoasteti, ale altor victime din aceeasi perioada. Poate chiar pentru ca este mai putin spectaculoasa serveste sa va reaminteasca ca cei care nu isi cunosc trecutul risca sa il repete. Am folosit o expresie care reprezinta un loc comun, tocita, insa asta nu o face mai putin adevarata. Oricat de implacabila ar parea istoria, ma gandesc ca este de datoria noastra sa fim perseverenti si sa facem orice ne sta in putinta pentru a o impiedica sa se manifeste din nou la fel de inuman. Traim grabit, permanent presati de viata noastra zilnica si uitam sa privim spre trecut sau, mai atent, in jurul nostru. Ignoranta, impostura, incultura, prostia, toate sunt in continuare inscaunate in societatea noastra, beneficiind de complicitatea noastra tacuta.

            Inainte de a incheia il mai citez o data pe stra-strabunicul meu, Dr. Mihai Tirea: “Am trait in respectul si in serviciul aplicarii legilor, avand o atitudine binevoitoare fata de toti concetatenii mei, am castigat cu munca mea si o avere frumoasa, care a trecut in patrimoniul Statului iar eu ma pregatesc sa trec la cele eterne sarac, fara avere, asa cum am fost la inceputul carierei mele, multumita Celui de sus insa, consolat de dragostea descendentilor mei, in mijlocul carora traiesc.”

            Acestea fiind spuse, va invit sa auziti si sa vedeti mai multe povesti la conferinta Asociatiei Cultura in Miscare din 17.03.2016: Colectivizarea – distrugerea proprietatii si a omului”.

sursa foto

Colectivizarea, distrugerea proprietății și a omului

Asociația Cultură în Mișcare vă invită la conferința “Colectivizarea, distrugerea proprietății și a omului”.

Conferința va prezenta amănunte inedite din timpul “transformării socialiste a agriculturii”, o acțiune de durată ale cărei efecte le resimțim chiar și astăzi.

Evenimentul va avea loc la Hotel Hilton, Oradea, în data de 17 martie, ora 18.00.

Participarea la conferință este gratuită și accesibilă oricărei persoane interesate dar, din motive organizatorice, se face doar pe bază de invitație solicitată la adresă de e-mail: contact@culturainmiscare.ro.

Un eveniment susținut de: Ared, Hilton, Vinurile Corcova Roy & Dâmboviceanu, Queen’s Music Pub, Wigtron Animatronics, Societate de Avocatura Dehelean & Dehelean, Cabinet de Avocatura Cristian Rusu.


 

Augustin TarauAugustin Țărău, licenţiat în drept, istorie şi teologie, doctor în istorie.

– m-am născut în 10 iunie 1964, într-o familie de foşti chiaburi, familie deposedată de avere în 1949 (casa şi 16 iugăre de pământ, dobândit de bunicul meu patern la începutul anilor 1900, cu banii obţinuţi la lucru în America, la minele de cărbune din Elyria (Ohio)

– am fost angajat al Arhivelor Naţionale Bihor şi al Primăriei Oradea (Administraţia Cetăţii)

– am participat la 7 campanii de săpături arheologice, în Cetate, la Tăşad şi Sântion

– ca activitate ştiinţifică, în cadrul arhivelor, m-am ocupat de tematici specifice epocii moderne şi contemporane ale istoriei locale, aici înţelegând Bihorul şi judeţele Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Arad

– domeniile mele de expertiză s-au cristalizat în jurul Revoluţiei de la 1848, a Mişcării naţionale de emancipare a românilor din Regatul Ungariei, perioada interbelică, Reforma agrară din 1921, Dictatul de la Viena, Reforma agrară din 1945, Procesul de colectivizare a agriculturii, Alegerile din 1946 şi 1948, Politica de cadre a Partidului Comunist, Procesul de epurare a societăţii româneşti, Procesul de naţionalizare a mijloacelor de producţie etc.

– am publicat 4 volume de studii, iar în coautorat alte 8 volume, plus 48 de studii în publicaţii istorice de circulaţie naţională

– de 3 ani colaborez cu TVR şi am realizat împreună 4 campanii de teren, materializate în tot atâtea episoade ale emisiunii „Deportaţii”, şi pentru emisiunea „Universul credinţei”

Prezentarea mea la aceasta conferinta va aborda urmatoarele aspecte:

– reforma agrara din 1945

– masurile politice si economice ale anului 1948, care au pregatit de fapt declansarea colectivizarii

– desfiintarea mosierimii, sub masca desavarsirii reformei agrare incepute in 1945

declansarea si evolutia procesului de colectivizare a agriculturii: politica de pauperizare a taranimii mijlocase si a chiaburimii prin intermediul impozitelor (cotelor obligatorii), comasarea terenurilor, stramutarea proprietarilor, donatiile fortate, abandonul terenurilor particulare, legea sabotajului economic aplicata chiaburilor etc.

– rezistenta taranimii fata de colectivizare: rebeliunea taraneasca din 1949 – declansare, ostilitati, represiunea, executii, deportare, confiscarea averilor celor deportati, rezistenta individuala, de grup.

– efectele procesului de colectivizare: penuria alimentara, foametea, furturi, urbanizarea fortata, nationalizarea locuintelor, aparitia cartierelor muncitoresti, a coloniilor muncitoresti, degradarea morala a noilor oraseni – infractionalitatea, promiscuitate, divorturi, pruncucidere etc.

 


 

Gavriil Pinte

Gavriil Pinte – actor si regizor.

1999 – până în prezent regizor artistic, Societatea Română de Radiodifuziune

1985 Universitatea de Artă Teatrală, Târgu Mureş – specializarea actorie

1996 Universitatea de Artă  Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti – specializarea regie de teatru

1997 Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti – Masterat în Teoria şi estetica spectacolului

Argumentul meu regizoral pentru spectacolul CEI CE NU UITĂ…

După 50 de ani, adunarea parlamentară a Consiliului Europei nu a reuşit , în ianuare 2006, să determine condamnarea oficială a crimelor comunismului. În sala pe jumătate goală a Palatului Europei, nu s-a putut vota recomandarea oficială, ca ideologia care a ucis milioane de oameni şi executanţii ei să fie trimişi în instanţe, aşa cum s-a întâmplat în procesul de la Nuremberg. Neavând parte de judecată, de dreptate, de morminte, martirii regimurilor comuniste nu se pot odihni decât în memoria noastră – poate singura formă de justiţie.

„Spectacolul nostru pleacă de la poezii compuse în închisorile comuniste în perioada 1948-64 și (pseudo) poezia proletcultistă din acea perioadă, cea mai cumplită bifurcație a literaturii române. Poezia rămâne religia teatrului meu. Scenariu include și fragmente de interviuri, fragmente de jurnal, dim memorialistica detenției, declarații ale unora din cei ce-au pătimit în închisori, precum și documente ale Securității… Nu facem teatru documentar, nici teatru politic. Consider că teatrul n-a rezolvat niciodată nici o problemă politică sau socială. Teatrul poate să creeze, eventual, analogii în zona spirituală. Sau nu. Nu avem naivitatea să credem că în urma acestui spectacol vreun fost torționar, vreo lichea securistă, vreun nemernic – va cere să fie judecat, condamnat. Declar și recunosc că fac parte dintre cei care cred că arta îi îndreaptă pe cei… drepți.” (Gavriil Pinte)

 


Unul dintre sustinatorii Cultura in Miscare a scris acest text. Va invitam sa il cititi.

Pe stra-strabunicul meu l-a chemat Dr. Mihai Tirea. A fost avocat, decan al Baroului Hunedoara, membru si vicepresedinte in Judetul Hunedoara al Partidului National Roman, deputat in trei randuri in parlamentul interbelic, conducator al Consiliilor Nationale Romane si comandant al Garzii Nationale din plasa Pui (pana la introducerea administratiei romane in Ardeal), presedinte al despartamentului Deva al ASTREI  (Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român) si un “intelectual Roman in vechea Ungarie”. Acest text reprezinta un omagiu pe care i-l aduc.

“Dupa anii scolarizarii, petrecuti ca baiat sarac, fiu de taran, in lupta continua pentru a ma putea sustine, iar, dupa terminarea studiilor, pentru a-mi asigura o existenta si pozitie sociala corespunzatoare sub dominatiune straina, in vechea Ungarie, mi-am trait restul vietii in timpuri istorice, in epoca razboaielor mondiale, urmate de schimbari radicale in viata popoarelor din lumea intreaga.”

Asa incepe scrisoarea – autobiografie care mi-a fost destinata si care a ajuns la mine abia cand am implinit varsta de 18 ani, desi fusese scrisa cu aproape o jumatate de veac inainte.

Pe langa povestile care tin strict de analele familiei, mi-au ramas intiparite doua episoade din aceasta scrisoare care ma gandesc ca sunt reprezentative pentru modul in care a trecut istoria peste aceasta parte de lume. Sa lasam povestitorul: “Datorita evenimetelor, in doua randuri mi s-a distrus caminul familial, pierzand agoniseala muncii mele. O data in vara anului 1916, cand eu eram in razboi, intinzandu-se luptele armatei Romane cu cea austro-ungara, pana in apropierea comunei Pui, unde-mi era familia, unitatile armatei din  care faceam si eu parte, mi-au devastat locuinta iar familia s-a refugiat. A doua oara, in anul 1950, iarna, in ger de -23 de grade, am fost evacuat in 24 de ore din locuinta, iar dupa 2 luni, in toiul luptei de clasa, am fost ridicat si condamnat pentru sabotaj economic la un an de inchisoare executionala cu confiscarea averii imobile, ramanandu-mi familia, din nou, fara adapost si fara mijloc de trai.”

            Despre primul episod nu am multe detalii, insa am aflat mai multe despre cel de al doilea.

Astfel, dupa 38 de ani de avocatura, la data de 15 Iulie 1948, noul Colegiu al avocatilor din Deva i-a refuzat inscrierea in tabloul avocatilor pentru ca detinea suficienta avere imobila  pentru sustinerea familiei ca agricultor.

Apoi, in anul 1950, in baza Decizunii 4/1950 a Comitetului provizoriu al Plasei Pui, a fost evacuat din casa in 24 de ore: “Comitetul provizoriu al Plasei Pui, jud. Hunedoara, sesizat de catre Partidul Muncitoresc Roman, Org. Plasei Pui, ca localul in care se gaseste instalata Organizatia in present, nu este igienic, fiind situat de ambele parti intre doua ape, iar de alta parte nu este destul de incapator fata de necesitatile de care are nevoie partidul pentru diferite birouri, sali de sedinte, scoli etc. cerand Comitetului Provizoriu al Plasei Pui rechizitionarea unui alt local igienic si corespunzator. Comitetul provizoriu al Plasei Pui, deplasandu-se in comuna Pui, dupa ce a cercetat mai multe cladiri, a constatat, ca singurul local in comuna Pui corespunzator scopului amintit mai sus ar fi localul locuitorului Dr. Mihai Tirea.”

            Doua luni mai tarziu, a intarziat cinci zile insamantarea borceagului (mazariche). In ciuda dispozitiilor partidului, nu a realizat lucrarile pana la data de 25 Martie, astfel ca plut. major Guta concepe o nota interna in care cere “Avand in vedere ca numitul este un chiabur Va rugam a Va conforma Ord. nr. 12330 telefonic al Militiei jud. Hunedoara din 18.03.1950. Rugam dispuneti executarea chiar astazi fiindca din informatiuni cel din cauza vrea sa insamanteze mine 5.IV.1950. Dosarul impreuna cu chiaburul Va rugam sa-l inaintati direct Tribunalului Petrosani prin circumscriptia de militia Petrosani. ” In urma acestui document, desi borceagul a fost insamantat in 5 Aprilie, chiaburul a fost arestat in 6 Aprilie, i-au fost legate mainile cu sarma si a fost plimbat prin targ ca exemplu de sabotor.

            Dupa o luna si jumatate a urmat si pronuntarea sentintei, condamnare la 1 an de inchisoare si confiscarea averii, pentru ca: “Din atitudinea inculpatului fata de noua conceptie despre munca, cat si fata de eforturile duse de oamenii muncii pentru realizarea socialismului in tara noastra se desprinde o pasivitate caracteristica lumii burgheze, de obiceiurile careia el nu s-a debarasat. Pozitia sa sociala, averea sa cat si atitudinea de astazi il situeaza in categoria chiaburilor, cari nu inteleg sa renunte la vechea stare de lucruri, cand nazuintele clasei muncitoare si interesele statului erau lasate la bunul plac al celor dela conducerea tarii.”

            Bineinteles ca povestea mea nu este la fel de impresionanta in grozavie ca altele pe care le cunoasteti, ale altor victime din aceeasi perioada. Poate chiar pentru ca este mai putin spectaculoasa serveste sa va reaminteasca ca cei care nu isi cunosc trecutul risca sa il repete. Am folosit o expresie care reprezinta un loc comun, tocita, insa asta nu o face mai putin adevarata. Oricat de implacabila ar parea istoria, ma gandesc ca este de datoria noastra sa fim perseverenti si sa facem orice ne sta in putinta pentru a o impiedica sa se manifeste din nou la fel de inuman. Traim grabit, permanent presati de viata noastra zilnica si uitam sa privim spre trecut sau, mai atent, in jurul nostru. Ignoranta, impostura, incultura, prostia, toate sunt in continuare inscaunate in societatea noastra, beneficiind de complicitatea noastra tacuta.

            Inainte de a incheia il mai citez o data pe stra-strabunicul meu, Dr. Mihai Tirea: “Am trait in respectul si in serviciul aplicarii legilor, avand o atitudine binevoitoare fata de toti concetatenii mei, am castigat cu munca mea si o avere frumoasa, care a trecut in patrimoniul Statului iar eu ma pregatesc sa trec la cele eterne sarac, fara avere, asa cum am fost la inceputul carierei mele, multumita Celui de sus insa, consolat de dragostea descendentilor mei, in mijlocul carora traiesc.”

sursa foto

Éric De Rus – Arta de a educa

ÉRIC DE RUS
ÉRIC DE RUS

Speaker:
ÉRIC DE RUS
specialist în filosofie şi teologie, profesor titular de filosofie în cadrul
Centrului Pedagogic ‘Madeleine Daniélou’ (Rueil-Malmaison), Franta.

Biografie: Éric de Rus este specialist în filosofie şi teologie; este în plină afirmare academică şi intelectuală; este profesor titular de filosofie în cadrul Centrului Pedagogic ‘Madeleine Daniélou’ (Rueil-Malmaison). Este totodată asociat Grupului de cercetare „Etică şi personalism”, din cadrul Facultăţii de Filosofie a Institutului Catolic din Toulouse. A consacrat două studii ample gândirii lui Edith Stein (Éd. du Cerf, 2006 şi 2008). Dintre cărţile sale recente, amintim: Le Chant du feu ou le vacillement de la parole (Atlantica, 2009), Larg el la Vie (Éd. Du Carmel, 2009) şi Quand la vie prend corp (col., Éd. Du Cerf, 2012).

Despre Edith STEIN, cu Eric de Rus: „Arta de a educa constituie punctul focal ȋn care se unifică demersul filosofic, cercetarea antropologică şi parcursul spiritual al lui Edith Stein. Gândind educaţia ca fiind această artă ce participă la o veritabilă recreare a omului, Edith Stein ne invită, cu o ȋndrăzneală cât se poate de profetică, să o contemplăm ca fiind un serviciu eminent al demnităţii persoanei şi să o trăim ca pe un gest antropologic integral. O educaţie atentă cu unicitatea persoanei şi cu dimensiunea ei comunitară, respectuoasă faţă de vocaţia ei naturală şi supranaturală. Trebuie să mulţumim lui Eric de Rus, el ȋnsuşi filosof şi familiarizat cu tradiţia carmelitană, pentru a ne fi deschis poarta către această parte adesea necunoscută a activităţii şi operei lui Edith Stein invitând cititorul, prin mijlocirea textului, să calce pe urmele vii ale unei experienţe a educaţiei care poate fi ȋn mod legitim calificată drept mistică.” (Editions du CERF, trad. Cătălin Popa).

O conferinta despre scopul si menirea educatiei, mai mult decat despre mijloacele de a o face. Conferinta nu isi doreste sa raspunda unor preocupari concrete de educatie din perspectiva parenting-ului, ci sa atraga atentia asupra dimensiunii indisociabile a omului de universul nu doar material, ci si spiritual, in care co-exista ca parte a triadei Lume-Om-Dumnezeu.


Un eveniment oferit de Volvo Romania si Editura Spandugino.

Parteneri: Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu Oradea, Fundatia Comunitara Oradea, Asociatia Cultura in Miscare, Inspectoratul Scolar Judetean Bihor, Radio Maria, Hotel Double Tree by Hilton.

Dress Code: Elegant, participare pe bază de invitație / Oradea 2 martie 2016, ora 18.00 Double Tree by Hilton, Sala Varadinum /Aleea Ștrandului 9. Conferința se desfășoară în limba franceză, se asigură traducere în limba română în limita a 70 de solicitări.

Program:
18.00 – 18.30 – Primire invitați
18.30 – 20.00 – Prezentare Éric de Rus
20.00 – 20.30 – Întrebări și răspunsuri

In calitate de parteneri suntem in masura sa va oferim invitatii la acest eveniment.

Invitatiile pot fi solicitate la contact@culturainmiscare.ro

Discriminarea nu este ereditara

Discriminarea nu este ereditara

Conferința face parte din proiectul demarat de Asociația Cultură în Mișcare la începutul anului 2015. Conferința va avea loc în data de 18 februarie 2016, la Hotelul Hilton din Oradea, începând cu ora 18.00. Participarea la acest eveniment este gratuită și accesibilă oricărei persoane interesate dar, din motive organizatorice, se face doar pe bază de invitație solicitată la adresa de e-mail: contact@culturainmiscare.ro.

Un eveniment susținut de:

Ared, Hilton, MyDeck, Queen’s Music Pub, Business News, Sapient Creative, Wigtron, Societate de Avocatura Dehelean & Dehelean, Birou Notarial Dehelean, Cabinet de Avocatura Cristian Rusu, Demian Travel.

Program:
18.00 – 18.30 – Primire invitați
18.30 – 19.10 – Prezentare Petre – Florin Manole
19.10 – 19.30 – Prezentare Radu Băzăvan
19.30 – 21.00 – Filmul “USTUROI”
21.00 – 21.30 – Degustare de vinuri

 

Petre Florin Manole
Petre Florin Manole

PETRE FLORIN MANOLE

Este absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București. Din aprilie 2015, este membru al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

A lucrat 4 ani pentru Institutul pentru Studierea Holocaustului din Romania Elie Wiesel și mai bine de 10 ani ca activist în mai multe organizații pentru drepturile omului.

În 2006 a fondat, împreună cu mai mulți colegi și profesori universitari, Centrul de Studii Rome al Universității din București. În anul 2010 a fost parte a programului profesional International Visitors Leadership Program al US Department of State, Bureau of Educational and Cultural Affairs, pe tema Politica externa si Drepturile Omului.

 

 

Radu Bazavan
Radu Bazavan

RADU BAZAVAN

Blogger, scenarist, producator, filmul “Usturoi”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Filmul Usturoi va rula in Oradea, la Lotus Center, Cinema Palace, incepand cu data de 19 februarie 2016.

IMDB: 8.2

Synopsis: Eremia, un copil rom dintr-un sat uitat de lume, se plânge prietenului său cel mai bun Nicuşor de sărăcia familiei sale: fratele său doreşte să se însoare cu o fata dintr-un clan bogat din sat, Usturoi, dar nu are suficienţi bani pentru nuntă. Pentru a-l ajuta pe acesta şi pentru a-şi depăşi condiţia limitată de copii săraci, cei doi fug la oraş ca să se facă actori şi să îşi asigure astfel o viaţă mai bună pentru ei şi familiile lor. Pe drum trec prin tot felul de încercări, sunt chiar aproape să-şi piardă viaţa, dar în cele din urmă ajung cu bine la Cluj. Din păcate, planul lor de a deveni actori dă greş şi, ca orice copil fugar, sunt trimişi acasă cu maşina Poliţiei, dar pe drum află un secret care îi va ajuta să salveze situaţia, înlesnind căsătoria fratelui lui Eremia cu fata lui Usturoi.

Descarca prezentarea filmului.

Eveniment Facebook.

Sfântul Ladislau, Împăratul Sigismund și Oradea

Sfântul Ladislau, Împăratul Sigismund și Oradea

Conferința cu titlul „Sfantul Ladislau, Împăratul Sigismund și Oradea” face parte din proiectul demarat de Asociația Cultură în Mișcare la începutul anului 2015. Conferința va avea loc în data de 12 noiembrie 2015, la Hotelul Hilton din Oradea, începând cu ora 18.00. Participarea la acest eveniment este gratuită și accesibilă oricărei persoane interesate dar, din motive organizatorice, se face doar pe bază de invitație solicitată la adresa de e-mail: contact@culturainmiscare.ro

Un eveniment susținut de Ared, Queen’s Music Pub, Business News, Sapient Creative, Wigtron, Cabinet avocat Dehelean & Dehelean.

DSC_1111a
Ciprian Firea

Fondarea Episcopiei Oradiei de către regele Ladislau, iar mai apoi miraculoasa alegere a locului de veci în nou întemeiata catedrală, a oferit așezării premisele unei dezvoltări nebănuite. Prin canonizarea și proclamarea ca sfânt a regelui Ladislau, la aproape un secol de la moartea sa (1192), Oradea a dobândit excepționalul privilegiu de a adăposti unul dintre puținele corpuri de sfânt din întregul regat medieval al Ungariei. Aceasta a însemnat, printre altele, un aflux considerabil de pelerini și vizitatori, resurse economice pentru instituțiile religioase, dar și o considerabilă dezvoltare a orașului. Alături de catedrală, care a fost reedificată în spiritul goticului în prima jumătate a secolului al XIV-le și care conținea peste 50 de altare și capele și un personal foarte numeros, Oradea a cuprins o pletoră de instituții religioase și edificii de cult, care au transformat-o într-un veritabil oraș sacru: mai multe biserici parohiale, o mănăstire premonstratensă, una ioanită, o mănăstire augustiniană, una a paulinilor eremiți, mai multe conventuri franciscane și dominicane, mai multe biserici de hospitaliuri etc. Toate aceste instituții, necesitățile lor de bunuri și produse de subzistență dar și de lux au creat o piață bună pentru meșteșugari și negustori de diferite categorii, care au dat substanța orașului. Resursa umană s-a completat uneori prin colonizări, cu oameni veniți din diferită provincii, adeseori chiar din Italia.

Sanctuarul sfântului Ladislau a atras și alte înmormântări de spiță regală, atât din dinastia arpadiană cât și din cea a angevinilor și care, la rândul lor, au adus instituției alte daruri, imobiliare sau mobile. Dintre toate, cea mai prestigioasă înhumare a fost, fără îndoială, aceea a împăratului Sigismund de Luxemburg (1437). Din punct de vedere al ierarhiei politice și simbolice, împăratul romano-german era cel mai important monarh, având un mandat divin de conducere asupra lumii creștine. Faptul că acest personaj a ales să-și doarmă somnul de veci la Oradea a reprezentat o recunoaștere a statutului deosebit al așezării.

Prezentarea propune o incursiune în realitățile medievale ale Oradiei, subliniind importanța excepțională a acestui centru urban și religios între veacurile XI și XVI. Atuurile simbolice medievale ale așezării merită din plin reafirmate în contemporaneitate. Atât Sfântul Ladislau, cât și Împăratul Sigismund ar trebui promovați ca itemi ai unui nou brand al Oradiei și integrați între celelalte valori simbolice adăugate de-a lungul timpului.