Susține

Proiectele şi iniţiativele Asociaţiei Cultură în Mişcare sunt derulate în totalitate prin finanţări private (contribuţii de la membrii săi, donaţii de la simpatizanţi, sponsorizări, contracte de parteneriat de imagine).

Dacă doreşti să ne susţii financiar, îţi punem la dispoziţie următoarele modalităţi:


1. Foloseşte formularul 230 pentru direcţionarea către Cultură în Mişcare a procentului de pana la 3,5% din impozitul anual pe venituri. Este cea mai facilă modalitate în care poţi să ne susţii şi nu te costă absolut nimic, doar câteva minute din timpul tău. Aceşti bani îi plăteşti oricum statului dar, potrivit Codului Fiscal, poţi alege tu ce să se întâmple cu ei (de exemplu, să-i direcţionezi către o entitate non-profit). Procedura este foarte simplă: trebuie să descarci formularul pe care ţi-l punem la dispoziţie (în funcţie de tipul de venituri realizate), să-l completezi cu datele tale şi să-l depui la Administraţia Financiară la care eşti arondat (personal, prin poştă sau ne poţi solicita pe noi să-l preluăm şi să-l depunem). Nu uitati sa bifati daca doriti sa ne sustineti cu procentul aferent pe 1 an sau pe 2 ani. Dată limita de depunere a formularelor este 25 mai 2021. Dacă nu ştii cum trebuie completate formularele sau cum se depun foloseşte secţiunea CONTACT pentru a solicita ajutorul unui reprezentant Cultură în Mişcare.

Descarcă formularul 230

Asociatia Cultura in Miscare / Cod fiscal: 28097125 / Cont:  RO29WBAN00991V069878RO01


2. Donează o sumă de bani către Asociaţia Cultură în Mişcare. Poţi face acest lucru prin virament bancar sau poţi solicita o întâlnire cu reprezentanţii noştri pentru a efectua această donaţie în numerar (ţi se va remite o dovadă de plată pentru donaţie). Pentru donaţiile făcute prin virament bancar îţi punem la dispoziţie următoarele coordonate: Asociaţia Cultură în Mişcare, Oradea, str Republicii nr. 3-5, CIF 28097125. IBAN RO29WBAN00991V069878RO01 Intesa Sanpaolo Romania S.A.


3. Poţi încheia un parteneriat de imagine sau un contract de sponsorizare cu Asociaţia Cultură în Mişcare (în cazul persoanelor juridice). Condiţiile contractului vor fi negociate cu fiecare partener în parte.