În 2015 am demarat proiectul unei serii de evenimente prin care ne propunem să readucem în atenţia publicului aspecte ale patrimoniului cultural, istoric şi social al Oradiei. Chiar dacă suntem, cu toţii, în permanentă mişcare, zăbovim asupra ideilor, oamenilor, etniilor, religiilor, evenimentelor sau curentelor care au modelat – şi modelează în continuare – Oradea. Cultură în Mişcare facilitează întâlnirea între cetăţenii oraşului şi ideile şi expertiza unor specialişti care, în mod obişnuit, nu sunt disponibili publicului larg.
Căutăm ca subiectele întâlnirilor noastre să fie cât mai diverse, înţelegând, astfel, să abordăm şi să analizăm orice faţete, unghiuri, peisaje sau spaţii ale toposului gândirii. Unele subiecte pot fi alergene, sau şocante. Altele pot părea prăfuite şi bidimensionale dar pot fi puse sub altă lumina, pot fi îmbrăcate în straie noi sau pot căpăta noi dimensiuni.
În anul 2015 am desfăşurat un număr de cinci evenimente proprii.
În anul 2016 am desfăşurat unsprezece evenimente proprii plus alte patru evenimente în parteneriat.
Toate aceste evenimente au fost susţinute din contribuţia proprie a membrilor Cultură în Mişcare, din donaţii private şi din contracte de parteneriat de imagine. Accesul publicului este gratuit la fiecare eveniment iar membrii asociaţiei sunt voluntari, neremuneraţi.
Obiectivul nostru: să ne asumăm, împreună, mai multă mişcare în domeniul cultural.
Un raport al Băncii Mondiale arată că România ocupă locul 1 în Europa ca mortalitate a populaţiei din cauza bolilor cardiovasculare, cu o medie de 108.9 decese la 100.000 de locuitori, faţă de media UE (43.8 la 100.000 de locuitori). Bolile cardiovasculare reprezintă astfel cauza numărul 1 de deces în ţara noastră, cu 57% din totalul deceselor înregistrate la nivel naţional. La fiecare 30 de minute, un român moare de infarct. Următoarea cauză de deces din top cinci este cancerul.
Deşi afecţiunile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate în România, statul alocă din fonduri publice o sumă de 14 ori mai mică decât cea alocată pentru afecţiunile oncologice. Tratamentul principalei surse de mortalitate din ţara noastră primeşte doar 4.5% din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Stopul cardiac reprezintă o urgenţă maximă, iar fiecare minut pierdut scade cu 10% – 20% şansele de supravieţuire. Ambulanţa ajunge, în medie, în 7 minute de la apelul către dispecerat. Practic, după aceste 7 minute, dacă nu s-a intervenit, persoana aflată în dificultate va deceda sau va rămâne cu sechele permanente.
Ce vrem să facem?
Teatrul Regina Maria/Szigligeti din Oradea este un loc public cu un aflux permanent şi consistent de public. Şansele unei situaţii de urgenţă în rândul personalului şi/sau al spectatorilor sunt foarte mari.
Ne-am propus să achiziţionăm şi să dotăm această instituţie cu un defibrilator mobil, modern, pentru a se putea interveni în timp util în caz de nevoie. Costul unui astfel de aparat este de aproximativ 2000 de Euro. După ce va fi achiziţionat, voluntarii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor vor pregăti, gratuit, personalul teatrului pentru a fi în măsură să acorde primul ajutor în caz de necesitate.
Cum vom strânge banii necesari?
Prin vânzarea biletelor la spectacolul SsssT! susţinut de actorul Şerban Borda. Spectacolul va avea loc în data de 17 martie 2017, de la ora 19.00, la Sala Florica Ungur din Oradea. Sala are o capacitate de 150 de locuri iar preţul unui bilet este de 60 de lei.
Organizator: Şerban Borda/ Teatrul de Copii, cu sprijinul voluntarilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor.
O campanie sprijinită de: WOAO Advertising, Cultură în Mişcare, DeFoto, RXP Advertising.
Comunicat final campania “Salvează o inimă! Poate chiar a ta”.
Proiectul iniţiat de actorul Şerban Borda împreună cu Voluntarii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor s-a încheiat cu succesul scontat. În urma spectacolului SsssT! susţinut de Şerban Borda vineri, 17 martie 2017, la Sala Florica Ungur din Oradea, s-a strâns suma de 8220 de lei. Întreaga sumă colectată din vânzarea biletelor a fost alocată cumpărării unui defibrilator automat, mobil, destinat publicului şi personalului Teatrului Regina Maria din Oradea.
Ne bucurăm să vă informăm că, în urma negocierii cu firma importatoare – care a oferit o reducere consistentă – am fost în măsură să achiziţionăm nu unul ci două astfel de aparate, cel de-al doilea aparat fiind repartizat Universităţii Oradea.
Defibrilatoarele au fost achiziţionate şi vor fi donate cât mai repede posibil celor două instituţii şi vor fi amplasate în zone accesibile şi în care există permanenţă astfel încât, în cazul unei urgenţe, să poată fi folosite cât mai rapid şi eficient. În perioada imediat următoare, voluntarii Serviciului Judeţean de Ambulanţă vor asigura personalului aferent celor două instituţii şi pregătirea necesară folosirii acestor aparate.
Dorim să menţionăm faptul că acest spectacol nu a avut nicio cheltuială, toţi cei implicaţi în organizare lucrând “pro bono”, lucru pentru care dorim să le mulţumim.
După această primă etapă încheiată favorabil, proiectul va continua în speranţa dotării şi a altor puncte cheie din Oradea cu astfel de aparatură necesară intervenţiei în urgenţele cardiace.
Organizator: Şerban Borda, cu sprijinul voluntarilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor.
O campanie sprijinită de: WOAO Advertising, Cultură în Mişcare, DeFoto, RXP Advertising, Primăria Oradea.
Concert caritabil organizat în scopul strângerii de fonduri necesare îngrijirii și terapiei pentru Avram Narcis David, 8 ani, suferind de pareză spastică și hidrocefalie.
9 februarie, 2017, ora 18.00, Sala Teatrului Arcadia • Bilet: 25 lei. Biletele pot fi cumparate inainte de spectacol.
Participa:
Maria Haiduc, Maria Sidea, Corina Szatmari, Florica Ruja, Viorica Bradea, Antonela Ferche Butiu, Dana Ionela Jurjut, Feciorii Bihorului – Ionel Ban, Ciprian Mocan, Remus Bondar, Andrei Corb – Ioana Urs, Andrada Tulvan, Violeta Gherman, Andreea Chise, Adina Ciucur, Dem Andrei, Ansamblul De Dansuri Populare al Școlii de Arte Francisc Hubic ,,Vetre Bihorene,, Prof. Dumitru Cora.
Toti artistii mentionati participa in mod gratuit la acest spectacol.
De doua ori pe an, Behance prezinta Saptamana Portofoliului, o serie de evenimente fara precedent organizate de voluntari. Aceste evenimente s-au raspandit la nivel mondial, in sute de orase, cu scopul de a reuni profesionistii din domeniul creativ. In acest an aducem acest eveniment la Oradea, pentru a doua editie.
Cum se desfasoara evenimentul?
La finalul lunii octombrie, ne vom intalni la Bodega, in Oradea, strada Arany Janos, nr. 7 ca sa bem o bere rece sau un vin fiert si sa discutam despre creativi si creativitate. Sunt doar primii pasi pentru a crea o comunitate a oamenilor creativi din Oradea.
Evenimentul dureaza 60-90 de minute, posibil mai mult, in functie de numarul de participanti pe care il vom avea. Fiecare participant va avea la dispozitie 5 minute pentru a-si prezenta portofoliul si pentru a obtine feedback asupra celor prezentate. Discutiile si feedback-ul vor fi oferite de invitatii nostri cu experienta in domeniu. Iti poti prezenta portofoliul pe ecranul pus la dispozitie sau te poti aseza la o masa, comod, cu laptopul in brate. Poti participa, gratuit, chiar daca nu vrei sa iti prezinti portofoliul si vrei doar sa vezi ce au pregatit ceilalti invitati. Oricare ar fi varianta, te rugam sa ne contactezi la office@woao.ro ca sa stim din timp cati invitati vom avea si sa ne pregatim in consecinta.
Dupa epuizarea partii de discutii si de prezentari de portofoliu, te invitam sa ramai alaturi de noi pentru un party cu DJ Klaus EB (Grafformers).
Premiu:
1 year free membership Adobe Creative Cloud
Reviewers:
Alexandra Fenesan, Art Director, Manifest Advertising.
Ce trebuie sa aduc?
Daca vrei sa participi la acest eveniment, trebuie sa iti aduci portofoliul sau doar acel caz special la care ai muncit nopti si zile intregi, pentru care ai facut tot posibilul sa creezi ceva cu adevarat reprezentativ pentru tine si pentru viziunea ta. Fie pe un stick USB, fie iti aduci laptopul propriu.
Pe cine contactez pentru mai multe informatii?
Evenimentul este organizat de WOAO Advertising in parteneriat cu Behance pentru comunitatea locala creativa. Puteti sa ne contactati la adresa office@woao.ro
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.