Atelierul de reparatii si restaurare – 6 iulie

Se intampla uneori (sau mai des) ca noi sau nazdravanul cel mic sa sparga sau sa strice cate ceva prin casa. Nu trebuie sa facem o tragedie din asta si trebuie sa invatam ca, uneori, lucrurile pot fi (si merita) reparate. Punem la cale un atelier pentru cei mici (dar si pentru cei mari) in care spargem dar si reparam. Ceramica, lut, portelan, obiecte din lemn, le vom pune pe toate la incercare. Le vom sparge impreuna cu cei mici si apoi le vom repara. Cu aceasta ocazie vei invata de la un specialist, impreuna cu micutul tau, despre secretele tehnicilor folosite in restaurarea artefactelor arheologice (ridicarea vasului, lipire, completare, integrare cromatica). Sunteti invitati sa aduceti de acasa obiecte sau jucarii deteriorate pe care sa le reparam impreuna.

Eveniment Facebook aici.

Cine prezinta atelierul: Andreea Ianoși, artist restaurator, absolventa Facultatea de Arte Plastice si Design, Timisoara.

Cine poate participa: avem disponibile 20 de locuri pentru copii. Locurile se ocupa in ordinea inscrierii la adresa de e-mail contact (@) culturainmiscare.ro sau prin SMS la 0751 254 234.

Taxa de participare: 35 de lei/copil participant la atelier. Pretul acopera suportul celui care organizeaza atelierul dar si pretul materialelor folosite in atelier.

Ce trebuie sa aduceti: nimic, ne ocupam noi de toate. Precizam insa ca nu oferim mancare. Avem insa, contra unei donatii, bauturi racoritoare, apa (plata/carbogazoasa), limonada. Va rugam sa pregatiti copiilor haine de schimb in cazul in care se vor murdari. Nu-i uitam nici pe parinti: pregatim si pentru ei racoritoare (si nu numai) iar daca nu participa la atelier, le punem la dispozitie un gratar ca sa pregateasca un pranz la iarba verde.

Ce este Casa CiM?

Casa CiM este un centru cultural in constructie, un proiect al Asociatiei Cultura in Miscare. Anul acesta ne-am propus sa deschidem, la propriu, portile si pentru prietenii Cultura in Miscare sau pentru cei care cauta o alternativa la viata culturala, creativa a orasului sau o alternativa de petrecere a timpului liber, cu familia. Ne-am propus sa organizam, in fiecare sambata din anotimpul calduros, cate un eveniment in aer liber. Dispunem de o curte generoasa si sigura pentru copii, puteti sa leneviti la soare cu o bautura racoritoare in mana si puteti cunoaste alti oameni interesati de viata culturala a comunitatii noastre. Pentru ca totul sa fie si mai interesant, pregatim de fiecare data si cate un mic eveniment cultural (o expozitie, o piesa de teatru, o proiectie de film, un concert, un atelier creativ, etc). 

Unde se afla Casa CiM?

Casa CiM se afla in localitatea Parhida, Bihor, numarul 69. De la benzinaria MOL de pe Bulevardul Stefan cel Mare pana la Casa CiM sunt aproximativ 20 km. In functie de conditiile de trafic, parcurgeti aceasta distanta cu masina in 20-30 de minute, drumul fiind asfaltat si in conditii bune. Traseu: iesiti din Oradea in directia Satu-Mare, treceti prin Episcopia, Biharia, Satu Nou iar la intrarea in localitatea Tamaseu urmati indicatoarele spre Parhida, 69.

Link Google Maps: aici.

La ce conditii va puteti astepta?

Parcare: DA (neamenajata, pe marginea drumului, nu blocati strada)

Toaleta si apa curenta: DA

Acces persoane cu dizabilitati: DA (recomandam atentie, curtea casei nu este pavata).

Potrivit pentru copii: DA

Acces cu animale de companie: DA (cu conditia sa nu puna in pericol sau sa deranjeze ceilalti invitati).

Bauturi racoritoare: DA 

Mancare: in principiu „nu” dar poate pregatim ceva rapid.

Tinuta: Lejera (seara pot fi tantari)

Semnal telefon: DA (atentie, puteti trece automat pe roaming)

Internet wi-fi: inca nu, va trebui sa vorbiti intre voi. 

Capacitate: maxim 50 de persoane

Ce reguli trebuie sa respectati?

Va solicitam sa respectati aceleasi reguli pe care le-ati dori si dumneavoastra daca ati avea prieteni in vizita. In principal: sa nu-i deranjati pe ceilalti invitati si sa va purtati ca si cand ar fi casa si gospodaria dumneavoastra (adica sa nu aruncati tigari pe jos – avem scrumiere) si sa nu ne lasati ambalaje raspandite prin curte – avem cosuri de gunoi). Casa CiM nu este un business, echipa noastra este formata din voluntari care isi ofera timpul si resursele in mod gratuit. Scopul nostru este sa dezvoltam viata culturala a comunitatii, de a oferi alternative si perspective noi si de a antrena publicul in astfel de initiative.