Sfântul Ladislau, Împăratul Sigismund și Oradea
Sfântul Ladislau, Împăratul Sigismund și Oradea
Conferința cu titlul „Sfantul Ladislau, Împăratul Sigismund și Oradea” face parte din proiectul demarat de Asociația Cultură în Mișcare la începutul anului 2015. Conferința va avea loc în data de 12 noiembrie 2015, la Hotelul Hilton din Oradea, începând cu ora 18.00. Participarea la acest eveniment este gratuită și accesibilă oricărei persoane interesate dar, din motive organizatorice, se face doar pe bază de invitație solicitată la adresa de e-mail: contact@culturainmiscare.ro.
Un eveniment susținut de Ared, Queen’s Music Pub, Business News, Sapient Creative, Wigtron, Cabinet avocat Dehelean & Dehelean.
Fondarea Episcopiei Oradiei de către regele Ladislau, iar mai apoi miraculoasa alegere a locului de veci în nou întemeiata catedrală, a oferit așezării premisele unei dezvoltări nebănuite. Prin canonizarea și proclamarea ca sfânt a regelui Ladislau, la aproape un secol de la moartea sa (1192), Oradea a dobândit excepționalul privilegiu de a adăposti unul dintre puținele corpuri de sfânt din întregul regat medieval al Ungariei. Aceasta a însemnat, printre altele, un aflux considerabil de pelerini și vizitatori, resurse economice pentru instituțiile religioase, dar și o considerabilă dezvoltare a orașului. Alături de catedrală, care a fost reedificată în spiritul goticului în prima jumătate a secolului al XIV-le și care conținea peste 50 de altare și capele și un personal foarte numeros, Oradea a cuprins o pletoră de instituții religioase și edificii de cult, care au transformat-o într-un veritabil oraș sacru: mai multe biserici parohiale, o mănăstire premonstratensă, una ioanită, o mănăstire augustiniană, una a paulinilor eremiți, mai multe conventuri franciscane și dominicane, mai multe biserici de hospitaliuri etc. Toate aceste instituții, necesitățile lor de bunuri și produse de subzistență dar și de lux au creat o piață bună pentru meșteșugari și negustori de diferite categorii, care au dat substanța orașului. Resursa umană s-a completat uneori prin colonizări, cu oameni veniți din diferită provincii, adeseori chiar din Italia.
Sanctuarul sfântului Ladislau a atras și alte înmormântări de spiță regală, atât din dinastia arpadiană cât și din cea a angevinilor și care, la rândul lor, au adus instituției alte daruri, imobiliare sau mobile. Dintre toate, cea mai prestigioasă înhumare a fost, fără îndoială, aceea a împăratului Sigismund de Luxemburg (1437). Din punct de vedere al ierarhiei politice și simbolice, împăratul romano-german era cel mai important monarh, având un mandat divin de conducere asupra lumii creștine. Faptul că acest personaj a ales să-și doarmă somnul de veci la Oradea a reprezentat o recunoaștere a statutului deosebit al așezării.
Prezentarea propune o incursiune în realitățile medievale ale Oradiei, subliniind importanța excepțională a acestui centru urban și religios între veacurile XI și XVI. Atuurile simbolice medievale ale așezării merită din plin reafirmate în contemporaneitate. Atât Sfântul Ladislau, cât și Împăratul Sigismund ar trebui promovați ca itemi ai unui nou brand al Oradiei și integrați între celelalte valori simbolice adăugate de-a lungul timpului.