Tag: eveniment

Cântecele lăutărești și de petrecere ale românilor – O scurtă istorie

După doi ani de pauză forțată – cauzată de pandemia Covid – am reluat întâlnirile și spectacolele în aer liber la Casa Cultură în Mișcare din Parhida, nr. 69. În ultimele luni, Casa Cultură în Mișcare a fost folosită drept centru de tranzit pentru refugiații ucraineni (detalii aici). Peste 100 de persoane au locuit aici pe perioade variabile (între 1 zi și 3 săptămâni) și au beneficiat de ajutorul Asociației noastre. Pentru că solicitările pentru găzduire și ajutor s-au diminuat în ultima perioadă, am profitat de ocazie pentru a ne întâlni cu prietenii și publicul nostru obișnuit. La începutul acestei luni v-am invitat la spectacolul GOL, cu actorul Șerban Borda.

Citește mai mult

De la superioritatea naţională la protecţia rasială: Ungaria, 1900-1920

 

Asociaţia Cultură în Mişcare vă invită la conferinţa „De la superioritatea naţională la protecţia rasială: Ungaria, 1900-1920” susţinută de Marius Turda şi Varga Attila.

Subiectul conferinţei este reprezentat de modul în care a evoluat de-a lungul timpului naţionalismul maghiar, de la faza sa culturală până la cea etnică generând astfel ideea de superioritate naţională. Această idee este resposabilă pentru radicalizarea relaţiei dintre maghiari şi restul naţionalităţilor din Imperiul Austro – Ungar şi a condus, în final, la decăderea dublei monarhii.

 

Speaker: Marius Turda, profesor la Școala de Istorie, Filosofie și Cultură de la Universitatea Oxford Brookes și Director Centre for Medical Humanities. Este specialist în istoria rasei, eugeniei și naționalismului. Este directorul fondator al Institutului Cantemir de la Universitatea din Oxford, un institut fondat pentru studiul interdisciplinar al Europei Centrale și de Est în contextul său mai larg european și global. De asemenea, a înființat grupul de lucru pentru istoria rasei și eugeniei (HRE) în 2006 la Universitatea Oxford Brookes și coordonează seria de cărți CEU Studies in History of Medicine. Este membru al Societății Regale de Istorie.


Speaker: Attila Varga, cercetător, Institutul de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române.

– Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Cluj-Napoca (1997-2001), licenţa 2001, specialitatea: Istorie modernă.

– Masterat, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, Specialitatea: Istorie modernă comparată (2001-2002).

– Universitatea „Babeş‑Bolyai”, Cluj‑Napoca (2002‑2006), conducător ştiinţific prof. dr. Nicolae Bocşan. Titlul tezei: Biserica, stat si francmasonerie in Banat si Ungaria (a doua jumatate a secolului al XIX-lea). Doctor în istorie, titlu acordat în 2006.

– Academia Regala Britanica din Londra si Academia Regala din Stockholm, istoria fracmasoneriei din Europa Centrala si de Nord in a doua jumatate a veacului al XIX-lea, post doctorat.


Evenimentul va avea loc la Hotel Hilton, Oradea, în data de 24 noiembrie 2017, ora 18.00. Participarea la conferință este gratuită și accesibilă oricărei persoane interesate dar, din motive organizatorice, se face doar pe bază de invitație solicitată la adresă de e-mail: contact@culturainmiscare.ro, in limita locurilor disponibile.

Program:
18.00 – 18.30 – Primire invitați.
18.30 – 19.15  – Prezentare Attila Varga.
19.15 – 20.00 – Prezentare Marius Turda.
20.00 – 20.30 – Q & A
20.30 – 21.00 – Degustare de vinuri Corcova.

Acest eveniment este sustinut de:

ARED, Hilton, Vinurile Corcova Roy & Damboviceanu, Meatic, WOAO Advertising, Top Casa, Simbac.

Behance Portfolio Reviews Oradea #12

De doua ori pe an, Behance prezinta Saptamana Portofoliului, o serie de evenimente fara precedent organizate de voluntari. Aceste evenimente s-au raspandit la nivel mondial, in sute de orase, cu scopul de a reuni profesionistii din domeniul creativ. In acest an aducem acest eveniment la Oradea pentru a patra editie.

 

Cum se desfasoara evenimentul?
In 27 octombrie ne vom intalni la Bodega, in Oradea, strada Arany Janos, nr. 7, ora 18.00, ca sa discutam despre creativi si creativitate.

Evenimentul dureaza 60-90 de minute, posibil mai mult, in functie de numarul de participanti pe care il vom avea. Fiecare participant va avea la dispozitie 5 minute pentru a-si prezenta portofoliul si pentru a obtine feedback asupra celor prezentate. Discutiile si feedback-ul vor fi oferite de invitatii nostri cu experienta in domeniu.

Poti participa, gratuit, chiar daca nu vrei sa iti prezinti portofoliul si vrei doar sa vezi ce au pregatit ceilalti invitati. Oricare ar fi varianta, te rugam sa ne contactezi la office@woao.ro ca sa stim din timp cati invitati vom avea si sa ne pregatim in consecinta.

Dupa eveniment poti ramane alaturi de noi pentru un party cu DJ Vick, powered by Bodega.

 

Premiu:
1 year free membership Adobe Creative Cloud.

 

Reviewers:
Dan Frînculescu, Executive Creative Director, Publicis Romania.

Bogdan Albulescu, Founder / Art Director, The 4th Floor.

Ercsei Zsolt, UI / UX designer, QUBIZ.

Nemeth Laszlo, Art Director, WOAO Advertising.

Ce trebuie sa aduc?
Nu trebuie sa aduci nimic. Portofoliul tau (sau cazul pe care vrei sa-l prezinti) trebuie sa fie insa postat pe www.behance.net.

 

Pe cine contactez pentru mai multe informatii?
Evenimentul este organizat de WOAO Advertising in parteneriat cu Behance pentru comunitatea locala creativa. Poti sa ne contactezi la adresa office@woao.ro

Portofolii prezentate:

Castigator: Kolcsar Zsolt

Cobe Alexandru

Laura Dumbravescu

Dudas Naomi

Balogh Gyongyi

 

SocialMedia:

Facebook Fan Page

Facebook Event

Twitter


Acest eveniment va este oferit de WOAO Advertising
si este sustinut de:
Qubiz, EightonesixVinurile Corcova Roy & Damboviceanu, Meatic, Bodega, Alfa Dekor, Universitatea Crestina Partium, Skin Novels, Treira, Top PressCultura in Miscare.


 

Castigatorii editiilor anterioare BPR Oradea.


 

Dezbatere cu Mircea Toma

Asociația Cultură în Mișcare vă invită la o dezbatere eveniment susținută de dl. Mircea Toma. Întâlnirea va aborda două subiecte „fierbinţi” ale momentului:

Partea 1: „Referendumul “Om sau român” așteaptă votul nostru. Ne prezentăm?
Nu este un răspuns simplu pentru toată lumea. Unii români știu deja că, dacă va exista un referendum pentru modificarea definiției familiei în Constituție, se vor prezenta la vot și vor vota pentru familia tradițională românească. Alți români s-ar duce la vot pentru a ștampila un NU hotărât. Dar mai sunt unii care, deși nu sunt de acord cu modificarea Constituției, nu doresc, să se ducă la vot. Aceștia din urmă își pun întrebarea dacă e democratic să organizezi un referendum care limitează democrația. Dezbaterea e intensă, argumentele nu s-au epuizat. Vă aștept să balizăm, împreună, drumul de la idee la ștampilă.”

Partea a 2-a: Societatea post-adevăr – contribuția românească.
„Alegerile din Statele Unite și referendumul din Marea Britanie au convins editorii Oxford Dictionaries să acorde expresiei “post-truth era” titlul de “Cuvântul anului 2016”. “Soros este inamicul României”, “exploatarea aurului la Roșia Montană va îmbogăți România”  sunt câteva dintre cele mai puternice “false adevăruri” folosite în spațiul public autohton în ultimii ani. Despre rolul presei în cursa dintre adevăr și “adevărul alternativ” și despre șansele cetățeanului de a supraviețui minciunilor – în partea a doua a serii.”


Mircea Toma, PhD
A studiat psihologia la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca, orașul natal. A lucrat, succesiv, ca profesor la o grădiniță pentru copii hipoacuzici, apoi ca psiholog pentru piloți; a fost cercetător la Institutul de Psihologie al Academiei Române și psihoterapeut. Dupa 1989 a fondat o organizație – numita în prezent ActiveWatch – care promovează comunicarea liberă și responsabilă în interes public. ActiveWatch este organizație partener a rețelei Reporteres sans Frontieres. Ca ziarist a produs mai multe programe de radio și televiziune și a publicat peste 2000 de articole, majoritatea în Academia Cațavencu (1990 – 2009) și Kamikaze (2010 – prezent). Este formator pentru abilități de comunicare și a fost profesor invitat al mai multor Universități din țară.


Evenimentul va avea loc la Hotel Hilton, Oradea, în data de 3 octombrie 2017, ora 18.00. Participarea la conferință este gratuită și accesibilă oricărei persoane interesate dar, din motive organizatorice, se face doar pe bază de invitație solicitată la adresă de e-mail: contact@culturainmiscare.ro, in limita locurilor disponibile.

Program:
18.00 – 18.30 – Primire invitați.
18.30 – 19.30 – Prezentare Mircea Toma.
19.30 – 20.00 – Q & A
20.00 – 21.00 – Degustare de vinuri Corcova.

Acest eveniment este sustinut de:

ARED, Hilton, Vinurile Corcova Roy & Damboviceanu, Meatic, WOAO Advertising.

Behance Portfolio Reviews Oradea #11

De doua ori pe an, Behance prezinta Saptamana Portofoliului, o serie de evenimente fara precedent organizate de voluntari. Aceste evenimente s-au raspandit la nivel mondial, in sute de orase, cu scopul de a reuni profesionistii din domeniul creativ. In acest an aducem acest eveniment la Oradea, pentru a treia editie.

Cum se desfasoara evenimentul?
La mijlocul lunii mai, ne vom intalni la Bodega, in Oradea, strada Arany Janos, nr. 7 ca sa bem o bere rece si sa discutam despre creativi si creativitate. Sunt doar primii pasi pentru a crea o comunitate a oamenilor creativi din Oradea.

Evenimentul dureaza 60-90 de minute, posibil mai mult, in functie de numarul de participanti pe care il vom avea. Fiecare participant va avea la dispozitie 5 minute pentru a-si prezenta portofoliul si pentru a obtine feedback asupra celor prezentate. Discutiile si feedback-ul vor fi oferite de invitatii nostri cu experienta in domeniu.
Poti participa, gratuit, chiar daca nu vrei sa iti prezinti portofoliul si vrei doar sa vezi ce au pregatit ceilalti invitati. Oricare ar fi varianta, te rugam sa ne contactezi la office@woao.ro ca sa stim din timp cati invitati vom avea si sa ne pregatim in consecinta.

Premiu:
1 year free membership Adobe Creative Cloud.

Reviewers:


Vass Sándor – Head of UX and Design at www.liligo.com, Budapest.
Through visual perception I’m acting on emotions, guiding visitors and help them understand complicated informations easier. Helping users to achieve their tasks without cognitive difficulty is possible with a strong focus on visual communication and user experience.

Alin Mihon – Manager, Manifest Advertising, Oradea.
Am prea multi ani in publicitate, cei mai provocatori petrecuti la Manifest Advertising. Ma intereseaza orice proiect creativ, de la gatit pana la antreprenoriat social. Daca ai o idee faina, povesteste-mi despre ea. Eu dau cel putin cafeaua. Ma gasesti aici: https://www.facebook.com/ManifestPentruOradea/

Andrei Gadoiu – Graphic Designer, Five Tailors, Oradea.
Provin de pe taramul unde creativitatea se intalneste cu analiticul si coexista in armonie. Asta e si motivul pentru care, de mai bine de 10 ani, atat branding-ul, ilustratia, UI/UX-ul, cat si functionalitatea au fost mereu pe acelasi loc.

Nemeth Laszlo – Art Director WOAO Advertising, Oradea.

Flavius Bunoiu – Manager, WOAO Advertising, Oradea.

Ce trebuie sa aduc?
Nu trebuie sa aduci nimic. Portofoliul tau (sau cazul pe care vrei sa-l prezinti) trebuie sa fie insa postat pe www.behance.net.

Pe cine contactez pentru mai multe informatii?
Evenimentul este organizat de WOAO Advertising in parteneriat cu Behance pentru comunitatea locala creativa. Poti sa ne contactezi la adresa office@woao.ro

SocialMedia:   Facebook Fan Page    Twitter

Un eveniment WOAO Advertising, sustinut de Cultura in Miscare, Corcova, MEATic, ARED, Bodega, Wigtron Animatronics, Alfa Dekor.

 

UPDATE:

Castigatoarea Behance Portfolio Reviews #3 este Imola Sarkadi https://www.behance.net/sarkadimola

Felicitari tuturor participantilor!
Anita Molnár https://www.behance.net/anitamolnar
Vatány Szabolcs https://www.behance.net/szabicsoki
Syxtin Lazar https://www.behance.net/Syxtin
Mira Huza https://www.behance.net/mirahuza
Sandor Levente https://www.behance.net/leventesan
Daniel Bondas https://www.behance.net/bondasdaniel