Una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii orădene, avocatul Emanuil Gojdu, este lăsată de comunitatea în care s-a născut într-un colţ de umbră. Numele său mai este amintit doar de instituţia de învăţământ căreia i-a lăsat o impozantă clădire, în timp ce statuia sa a fost evacută din Piaţa Unirii şi abandonată la ştrandul orăşenesc.
Dubla umilinţă a mecenatului orădean
Cu toate că – în timpul vieţii sale, dar şi după moartea sa – a avut o contribuţie majoră la ridicarea culturii româneşti, sprijinând mii de tineri români să dobândească o educaţie şi instrucţie pe măsură, numele lui Gojdu, este, chiar în oraşul natal, prea puţin omagiat. Pe peretele casei natale din strada Traian Moşoiu, lângă o poartă inestetică de plastic cenuşiu, acoperită parţial de un indicator rutier şi un coş de gunoi, o placă memorială de marmură consemnează faptul că în acel loc s-a născut avocatul orădean. Peste personalitatea sa s-a lăsat, în fapt, o dublă uitare, după ce statul român a renunţat la patrimoniul Fundaţiei Gojdu, considerat drept cea mai mare pierdere patrimonială a României, după tezaurul de la Moscova.
În anul 2015, fără prea multă zarvă, Primăria Oradea a dispus discret „evacuarea” statuii lui Gojdu din zona centrală a oraşului. În prealabil, consilierii locali orădeni au aprobat mutarea acestei lucrări de for public în Centrul Civic. Însă, până ce noul amplasament va fi pregătit pentru statuie, aceasta a fost dezmembrată şi dusă spre depozitare, la Ştrandul Ioşia. Până în prezent niciun expert nu a fost contactat în vederea restaurării sculpturii. Şi aşa destul de degradat, monumentul continuă să se deterioreze. În plus, locul ales de executivul orăden pentru reamplasarea statuii ilustrului avocat nu pare să fie agreat de specialişti.
„Nu recomandăm amplasamentul nou propus – Piaţa Emanuil Gojdu (Centrul Civic – n.n.), aceasta fiind de factură recentă, cu clădiri la o scară diferită. Recomandăm reamplasarea statuii în centrul istoric, având în vedere contextul istoric în care a trăit Gojdu. Un amplasament indicat ar fi tot în Piaţa Unirii, în vecinătatea Bisericii cu Lună, dată fiind legătura lui Gojdu cu Biserica Ortodoxă, cu românii ortodocşi şi faptul că în vecinătate este casa părintescă (situată pe strada Traian Moşoiu nr.1)”, se arată în Avizul nr. 25 din 13 februarie 2015 privind demontarea şi mutarea statuii din Piaţa Unirii, emis de Direcţia Judeţeană de Cultură Bihor, în atenţia Primăriei Oradea.
În ce priveşte relocarea monumentului de for public, există obligaţia Primăriei Oradea de a reveni la avizare la DJC Bihor, respectiv la Comisia Monumente de For Public. Până în prezent, astfel de demersuri nu au fost făcute. Mai mult, din păcate, tot acest răgaz până la o decizie finală privind noul spaţiu unde să fie amplasată statuia nu pare să fie folosit pentru a demara procedurile de restaurare a sculpturii. Fiind inclusă pe Lista Monumentelor Istorice, lucrările ce se impun a fi efectuate asupra statuii necesită o serie de avize, proiect, găsirea de specialişti în restaurare etc.
Asociația Cultură în Mișcare cere înființarea Muzeului Emanuil Gojdu
În cursul lunii februarie 2015, Asociaţia Cultură în Mişcare a organizat, în contextul împlinirii a 213 ani de la naştere, respectiv 145 de la moartea sa, o conferinţă cu tema „Viaţa şi activitatea lui Emanuil Gojdu”, prilej cu care s-a încercat readucerea în spaţiul public a memoriei ilustrului avocat. Despre personalitatea complexă a lui Emanuil Gojdu a vorbit Maria Berenyi, directorul Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria.
Cu acest prilej, Asociaţia Cultura în Mişcare a lansat în spaţiul public provocarea amenajării, în casa părintescă, de pe strada Traian Moşoiu nr. 1 (sau într-un alt spatiu potrivit) a unei case memoriale/muzeu Emanuil Gojdu. Aurel Lazăr, Iosif Vulcan şi Ady Endre, orădeni iluştri ai timpurilor lor, se bucură fiecare de câte o casă memorială ce le poartă numele. Asociaţia Cultură în Mişcare consideră că o astfel de cinste merită şi Emanuil Gojdu. Tot în spiritul acestui respect datorat memoriei lui Emanuil Gojdu, Asociaţia face un apel către autorităţile locale pentru a schimba locul de depozitare al statuii dezafectate. Actualul amplasament (Ştrandul Ioşia) este nepotrivit şi duce la degradarea continuă a monumentului.
Marele mecena orădean, Emanuil Gojdu are origini aromâne, familia sa, negustori înstăriţi, fiind originară din Macedonia, mai exact din oraşul Moscopole, din sudul Albaniei. Sub presiunea armatelor otomane, în secolul al XVIII-lea, macedoromânii părăsesc ţinuturile natale şi ajung dincolo de nordul Dunării. Familia Gojdu se aşează în Polonia, apoi în Ungaria, la Miskolc, după care o ramură ajunge să se stabilească în părţile Bihorului. Tatăl lui Emanuil Gojdu a fost Athanasie Popovici-Gojdu, iar mama se numea Ana.
Vor locui în casa de pe Traian Moşoiu nr. 1, lângă Biserica cu Lună. Cel de-al doilea copil al familiei, Emanuil, se va naşte la 9 februarie 1802.
Va rămâne orfan de mamă în anul 1816, când după a şasea naştere, mama sa va deceda. Recăsătorit, tatăl nu va supravieţui nici el mult timp şi va muri în 1821. „Tânărul Emanuil Gojdu şi-a petrecut copilăria în oraşul natal, împreună cu ceilalţi cinci fraţi ai săi. A început să înveţe carte la şcoala primară ortodoxă românească din Oradea, continuând Gimnaziul Superior Premontori tot acolo”, scrie Maria Berényi, în lucrarea „Viaţa şi activitatea lui Emanuil Gojdu (1802–1870)”. Partenie Cosma aminteşte că Gojdu ar fi urmat şi cursurile liceului premonstratens şi în Pojon. Însă, un document precizează că în anul şcolar 1819/20 a terminat liceul catolic din Eger. Emanuil Gojdu îşi continuă studiile la Academia de Drept din Oradea, între anii 1820–1821 şi la Academia de drept din Pojon (Bratislava), din 1821 până în 1822, absolvind în final cursurile Universităţii din Pesta. În scurt timp va reuşi să-şi facă un nume în lumea avocaţilor, devenind un profesionist cunoscut şi foarte respectat în breasla sa.
„Gojdu a fost şi primul jurist care în 1827 a înlocuit limba latină cu cea maghiară în intentarea acţiunilor judecătoreşti din Pesta şi Buda, asigurându-şi prin aceasta un loc aparte în istoria justiţiei din Ungaria, dând astfel semnalul reformării justiţiei maghiare. Este un lucru interesant că tocmai un român a luptat pentru introducerea limbii maghiare în justiţie fapt care, în acea vreme, a fost de-a dreptul şocant”, a remarcat Maria Berényi.
Spiritul negustoresc al familiei sale i s-a transmis şi tânărului avocat, care reuşeşte să acumuleze, în timp, o avere impresionantă, devenind unul dintre cei mai înstăriţi oameni din Pesta. Şi-a cumpărat numerose proprietăţi mobiliare şi imobiliare. S-a implicat în viaţa politică românească: în 1861 a fost numit prefect al Caraşului, ceea ce îi conferea şi calitatea de membru al Casei Magnaţilor, forul legiuitor superior al parlamentului maghiar iar în 1866 a fost ales deputat de Tinca în Dieta de la Pesta.
Cele două căsnicii ale sale nu i-au adus niciun moştenitor aşa că, în 1869, şi-a întocmit testamentul, semnat la 4 noiembrie, prin care dispunea ca averea sa să fie adminsitrată de o fundaţie, care-i va purta numele şi din veniturile acesteia să se acorde burse pentru studii. Trei luni mai târziu, pe 3 februarie 1870, Emanuil Gojdu se va stinge din viaţă, lăsând în urma sa o avere impresionantă.
Cele două mori cu aburi la care era proprietar, acțiuni în bănci, terenuri și case sunt lăsate „națiunii române”. Averea sa ajunge, în 1911, să fie echivalentul a 2,5 tone aur fin. La fel ca şi în timpul vieţii, îi va ajuta prin burse pe studenţii români care doreau să studieze. Aproape 5.600 de tineri au beneficiat de stipendiile acordate de această asociaţie. Printre aceștia, de-a lungul timpului, îi regăsim pe Traian Vuia, Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Petru Groza, Victor Babeș.
, profesor la Școala de Istorie, Filosofie și Cultură de la Universitatea Oxford Brookes și Director Centre for Medical Humanities. Este specialist în istoria rasei, eugeniei și naționalismului. Este directorul fondator al Institutului Cantemir de la Universitatea din Oxford, un institut fondat pentru studiul interdisciplinar al Europei Centrale și de Est în contextul său mai larg european și global. De asemenea, a înființat grupul de lucru pentru istoria rasei și eugeniei (HRE) în 2006 la Universitatea Oxford Brookes și coordonează seria de cărți CEU Studies in History of Medicine. Este membru al Societății Regale de Istorie.
Speaker: Attila Varga, cercetător, Institutul de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române.
