Archive: 8 martie 2017

Raport de activitate CIM 2015 – 2016

În 2015 am demarat proiectul unei serii de evenimente prin care ne propunem să readucem în atenţia publicului aspecte ale patrimoniului cultural, istoric şi social al Oradiei. Chiar dacă suntem, cu toţii, în permanentă mişcare, zăbovim asupra ideilor, oamenilor, etniilor, religiilor, evenimentelor sau curentelor care au modelat – şi modelează în continuare – Oradea. Cultură în Mişcare facilitează întâlnirea între cetăţenii oraşului şi ideile şi expertiza unor specialişti care, în mod obişnuit, nu sunt disponibili publicului larg.

Căutăm ca subiectele întâlnirilor noastre să fie cât mai diverse, înţelegând, astfel, să abordăm şi să analizăm orice faţete, unghiuri, peisaje sau spaţii ale toposului gândirii. Unele subiecte pot fi alergene, sau şocante. Altele pot părea prăfuite şi bidimensionale dar pot fi puse sub altă lumina, pot fi îmbrăcate în straie noi sau pot căpăta noi dimensiuni.

În anul 2015 am desfăşurat un număr de cinci evenimente proprii.

În anul 2016 am desfăşurat unsprezece evenimente proprii plus alte patru evenimente în parteneriat.

Toate aceste evenimente au fost susţinute din contribuţia proprie a membrilor Cultură în Mişcare, din donaţii private şi din contracte de parteneriat de imagine. Accesul publicului este gratuit la fiecare eveniment iar membrii asociaţiei sunt voluntari, neremuneraţi.

Obiectivul nostru: să ne asumăm, împreună, mai multă mişcare în domeniul cultural.

Puteti descarca brosura cu raportul nostru de activitate de aici: link download (format pdf).

Salvează o inimă! Poate chiar a ta.

Cu ce problemă ne confruntăm?

Un raport al Băncii Mondiale arată că România ocupă locul 1 în Europa ca mortalitate a populaţiei din cauza bolilor cardiovasculare, cu o medie de 108.9 decese la 100.000 de locuitori, faţă de media UE (43.8 la 100.000 de locuitori). Bolile cardiovasculare reprezintă astfel cauza numărul 1 de deces în ţara noastră, cu 57% din totalul deceselor înregistrate la nivel naţional. La fiecare 30 de minute, un român moare de infarct. Următoarea cauză de deces din top cinci este cancerul.

Deşi afecţiunile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate în România, statul alocă din fonduri publice o sumă de 14 ori mai mică decât cea alocată pentru afecţiunile oncologice. Tratamentul principalei surse de mortalitate din ţara noastră primeşte doar 4.5% din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Stopul cardiac reprezintă o urgenţă maximă, iar fiecare minut pierdut scade cu 10% – 20% şansele de supravieţuire. Ambulanţa ajunge, în medie, în 7 minute de la apelul către dispecerat. Practic, după aceste 7 minute, dacă nu s-a intervenit, persoana aflată în dificultate va deceda sau va rămâne cu sechele permanente.

 Ce vrem să facem?

Teatrul Regina Maria/Szigligeti din Oradea este un loc public cu un aflux permanent şi consistent de public. Şansele unei situaţii de urgenţă în rândul personalului şi/sau al spectatorilor sunt foarte mari.

Ne-am propus să achiziţionăm şi să dotăm această instituţie cu un defibrilator mobil, modern, pentru a se putea interveni în timp util în caz de nevoie. Costul unui astfel de aparat este de aproximativ 2000 de Euro. După ce va fi achiziţionat, voluntarii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor vor pregăti, gratuit, personalul teatrului pentru a fi în măsură să acorde primul ajutor în caz de necesitate.

Cum vom strânge banii necesari?

Prin vânzarea biletelor la spectacolul SsssT! susţinut de actorul Şerban Borda. Spectacolul va avea loc în data de 17 martie 2017, de la ora 19.00, la Sala Florica Ungur din Oradea. Sala are o capacitate de 150 de locuri iar preţul unui bilet este de 60 de lei.

Eveniment Facebook AICI.

Organizator: Şerban Borda/ Teatrul de Copii, cu sprijinul voluntarilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor.

O campanie sprijinită de: WOAO Advertising, Cultură în Mişcare, DeFoto, RXP Advertising.

 

Comunicat final campania “Salvează o inimă! Poate chiar a ta”.

Proiectul iniţiat de actorul Şerban Borda împreună cu Voluntarii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor s-a încheiat cu succesul scontat. În urma spectacolului SsssT! susţinut de Şerban Borda vineri, 17 martie 2017, la Sala Florica Ungur din Oradea, s-a strâns suma de 8220 de lei. Întreaga sumă colectată din vânzarea biletelor a fost alocată cumpărării unui defibrilator automat, mobil, destinat publicului şi personalului Teatrului Regina Maria din Oradea.

Ne bucurăm să vă informăm că, în urma negocierii cu firma importatoare – care a oferit o reducere consistentă – am fost în măsură să achiziţionăm nu unul ci două astfel de aparate, cel de-al doilea aparat fiind repartizat Universităţii Oradea.

Defibrilatoarele au fost achiziţionate şi vor fi donate cât mai repede posibil celor două instituţii şi vor fi amplasate în zone accesibile şi în care există permanenţă astfel încât, în cazul unei urgenţe, să poată fi folosite cât mai rapid şi eficient. În perioada imediat următoare, voluntarii Serviciului Judeţean de Ambulanţă vor asigura personalului aferent celor două instituţii şi pregătirea necesară folosirii acestor aparate.

Dorim să menţionăm faptul că acest spectacol nu a avut nicio cheltuială, toţi cei implicaţi în organizare lucrând “pro bono”, lucru pentru care dorim să le mulţumim.

După această primă etapă încheiată favorabil, proiectul va continua în speranţa dotării şi a altor puncte cheie din Oradea cu astfel de aparatură necesară intervenţiei în urgenţele cardiace.

Organizator: Şerban Borda, cu sprijinul voluntarilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor.

O campanie sprijinită de: WOAO Advertising, Cultură în Mişcare, DeFoto, RXP Advertising, Primăria Oradea.