Archive: 31 martie 2016

Concert caritabil – muzica populara si pricesne

Concert caritabil organizat în scopul strângerii de fonduri necesare îngrijirii și terapiei pentru Avram Narcis David, 8 ani, suferind de pareză spastică și hidrocefalie.
Benone Sinulescu
Marius Ciprian Pop
Aurelia Roșu Popa
Ion Drăgan
Oltița Todirca
Nicu Chiriță
Oana Floriana Stana
Otilia Haragoș Seghedi
Simona Costin
Leontin Ciucur
Orchestra Ansamblului Profesionist Crișana
Prezintă: Mihaela Tatu

22 aprilie 2016, ora 18.00, Filarmonica de Stat Oradea
Bilet: 30 lei
Biletele pot fi achiziționate de la caseria Filarmonicii (str. Moscovei nr. 5), L- V, 11.00 – 17.00 şi cu o oră înainte de concert.

Eveniment Facebook: aici.

Ingrijirea paliativa – ultima forma de manifestare a respectului si iubirii fata de cei dragi

Asociația Cultură în Mișcare si Asociatia Edusan vă invită la conferința “Ingrijirea paliativa – ultima forma de manifestare a respectului si iubirii fata de cei dragi”.

Evenimentul va avea loc la Hotel Hilton, Oradea, în data de 14 aprilie, ora 18.00.

Participarea la conferință este gratuită și accesibilă oricărei persoane interesate dar, din motive organizatorice, se face doar pe bază de invitație solicitată la adresă de e-mail: contact@culturainmiscare.ro.

Program:
18.00 – 18.30 – Primire invitați
18.30 – 19.10 – Prezentare Silviu Corbu
19.10 – 19.20 – Pauză
19.20 – 20.30 – Spectacol de teatru „Fericirea de a exista”
20.30 – 21.30 – Degustare de vinuri Corcova

Un eveniment susținut de: Ared, Hilton, Vinurile Corcova Roy & Dâmboviceanu, Queen’s Music Pub, Wigtron Animatronics, Societatea de Avocatura Dehelean & Dehelean.

 

PTP_8123SPEAKER: Dr. Silviu Corbu – medic primar oncologie medicala, competenta ingrijiri paliative si sanatate publica, management sanitar & educatie pentru sanatate, formator national si lider international in ingrijiri  paliative.

Atunci cand toti doctorii iti spun ca nu a mai ramas nimic de facut si totul din tine se revolta impotriva sortii potrivnice, sa stii ca intotdeauna se mai poate face ceva: ingrijiri paliative. Tratamente simptomatice menite sa aline durerea si suferintele fizice sau psiho-emotionale, sa redea pacientului demnitatea umana si taria de a-si infrunta boala, sa ofere linistea si impacarea necesara familiei pentru a-si lua ramas bun si a marturisi celor dragi sentimentele ce i-au legat. Dar aceste servicii oferite cu drag pacientilor cu boli amenintatoare de viata si apartinatorilor lor, fac mai mult decat sa pazeasca avanposturile mortii: dau viata zilelor. Cresc calitatea vietii incepand chiar de la debutul bolii, asigura suport pe tot parcursul tratamentelor cu intentie curativa sau paliative, si sustin familiile indoliate in perioada de doliu.

Ingrijirile paliative reprezinta ultima forma de manifestare a respectului si iubirii fata de oameni, cat mai sunt inca in viata.
Prima unitate de ingrijiri paliative s-a deschis in 1967 in Anglia. In Romania curentul a patruns din 1992, iar in 1996 s-a infiintat la Oradea Hospice Emanuel destinat ingrijirii la domiciliu a pacientilor incurabili, copii si adulti. Din 2008 fiinteaza un compartiment cu 6 paturi de ingrijiri paliative in cadrul Spitalului Clinic Municipal Oradea, iar azi am ajuns sa dezvoltam si sa perfectionam gama de servicii oferite prin extinderea departamentului la 20 de paturi.

Suntem membrii colectivi ai Asociatiei Nationale de Ingrijiri Paliative si in aceasta toamna avem onoarea sa gazduim cea de-a XVII-a Conferinta Nationala de Ingrijiri Paliative.
Eu sunt doar un martor ca intotdeauna se mai poate face ceva. Prin oameni, pentru oameni, cu drag.

Info: anip.ro, hospice.ro, eapcnet.eu, ipcrc.net

Tot in cadrul acestei conferinte veti putea urmari spectacolul de teatru „Fericirea de a exista”.

Afis general

FERICIREA DE A EXISTA

Spectacolul ne aminteste de fericirea si bucuria de a exista. Desi se discuta despre moarte, de fapt este vorba despre viata. Acest cadou minunat numit viata, de care uitam sa ne bucuram si uitam ca trebuie sa-l meritam.

Este povestea unui baietel de 10 ani care incearca sa descopere si sa inteleaga secretul vietii. Ajunge sa fie fericit tocmai pentru ca intelege cea ce, noua, multora, ne scapa: ca trebuie sa privesti lumea, in fiecare zi, de parca ai privi-o pentru prima data!

CU : Corina Cernea si Andrei Sabau

REGIA : Denisa Vlad

Un chiabur

Unul dintre sustinatorii Cultura in Miscare a scris acest text. Va invitam sa il cititi.

Pe stra-strabunicul meu l-a chemat Dr. Mihai Tirea. A fost avocat, decan al Baroului Hunedoara, membru si vicepresedinte in Judetul Hunedoara al Partidului National Roman, deputat in trei randuri in parlamentul interbelic, conducator al Consiliilor Nationale Romane si comandant al Garzii Nationale din plasa Pui (pana la introducerea administratiei romane in Ardeal), presedinte al despartamentului Deva al ASTREI  (Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român) si un “intelectual Roman in vechea Ungarie”. Acest text reprezinta un omagiu pe care i-l aduc.

“Dupa anii scolarizarii, petrecuti ca baiat sarac, fiu de taran, in lupta continua pentru a ma putea sustine, iar, dupa terminarea studiilor, pentru a-mi asigura o existenta si pozitie sociala corespunzatoare sub dominatiune straina, in vechea Ungarie, mi-am trait restul vietii in timpuri istorice, in epoca razboaielor mondiale, urmate de schimbari radicale in viata popoarelor din lumea intreaga.”

Asa incepe scrisoarea – autobiografie care mi-a fost destinata si care a ajuns la mine abia cand am implinit varsta de 18 ani, desi fusese scrisa cu aproape o jumatate de veac inainte.

Pe langa povestile care tin strict de analele familiei, mi-au ramas intiparite doua episoade din aceasta scrisoare care ma gandesc ca sunt reprezentative pentru modul in care a trecut istoria peste aceasta parte de lume. Sa lasam povestitorul: “Datorita evenimetelor, in doua randuri mi s-a distrus caminul familial, pierzand agoniseala muncii mele. O data in vara anului 1916, cand eu eram in razboi, intinzandu-se luptele armatei Romane cu cea austro-ungara, pana in apropierea comunei Pui, unde-mi era familia, unitatile armatei din  care faceam si eu parte, mi-au devastat locuinta iar familia s-a refugiat. A doua oara, in anul 1950, iarna, in ger de -23 de grade, am fost evacuat in 24 de ore din locuinta, iar dupa 2 luni, in toiul luptei de clasa, am fost ridicat si condamnat pentru sabotaj economic la un an de inchisoare executionala cu confiscarea averii imobile, ramanandu-mi familia, din nou, fara adapost si fara mijloc de trai.”

            Despre primul episod nu am multe detalii, insa am aflat mai multe despre cel de al doilea.

Astfel, dupa 38 de ani de avocatura, la data de 15 Iulie 1948, noul Colegiu al avocatilor din Deva i-a refuzat inscrierea in tabloul avocatilor pentru ca detinea suficienta avere imobila  pentru sustinerea familiei ca agricultor.

Apoi, in anul 1950, in baza Decizunii 4/1950 a Comitetului provizoriu al Plasei Pui, a fost evacuat din casa in 24 de ore: “Comitetul provizoriu al Plasei Pui, jud. Hunedoara, sesizat de catre Partidul Muncitoresc Roman, Org. Plasei Pui, ca localul in care se gaseste instalata Organizatia in present, nu este igienic, fiind situat de ambele parti intre doua ape, iar de alta parte nu este destul de incapator fata de necesitatile de care are nevoie partidul pentru diferite birouri, sali de sedinte, scoli etc. cerand Comitetului Provizoriu al Plasei Pui rechizitionarea unui alt local igienic si corespunzator. Comitetul provizoriu al Plasei Pui, deplasandu-se in comuna Pui, dupa ce a cercetat mai multe cladiri, a constatat, ca singurul local in comuna Pui corespunzator scopului amintit mai sus ar fi localul locuitorului Dr. Mihai Tirea.”

            Doua luni mai tarziu, a intarziat cinci zile insamantarea borceagului (mazariche). In ciuda dispozitiilor partidului, nu a realizat lucrarile pana la data de 25 Martie, astfel ca plut. major Guta concepe o nota interna in care cere “Avand in vedere ca numitul este un chiabur Va rugam a Va conforma Ord. nr. 12330 telefonic al Militiei jud. Hunedoara din 18.03.1950. Rugam dispuneti executarea chiar astazi fiindca din informatiuni cel din cauza vrea sa insamanteze mine 5.IV.1950. Dosarul impreuna cu chiaburul Va rugam sa-l inaintati direct Tribunalului Petrosani prin circumscriptia de militia Petrosani. ” In urma acestui document, desi borceagul a fost insamantat in 5 Aprilie, chiaburul a fost arestat in 6 Aprilie, i-au fost legate mainile cu sarma si a fost plimbat prin targ ca exemplu de sabotor.

            Dupa o luna si jumatate a urmat si pronuntarea sentintei, condamnare la 1 an de inchisoare si confiscarea averii, pentru ca: “Din atitudinea inculpatului fata de noua conceptie despre munca, cat si fata de eforturile duse de oamenii muncii pentru realizarea socialismului in tara noastra se desprinde o pasivitate caracteristica lumii burgheze, de obiceiurile careia el nu s-a debarasat. Pozitia sa sociala, averea sa cat si atitudinea de astazi il situeaza in categoria chiaburilor, cari nu inteleg sa renunte la vechea stare de lucruri, cand nazuintele clasei muncitoare si interesele statului erau lasate la bunul plac al celor dela conducerea tarii.”

            Bineinteles ca povestea mea nu este la fel de impresionanta in grozavie ca altele pe care le cunoasteti, ale altor victime din aceeasi perioada. Poate chiar pentru ca este mai putin spectaculoasa serveste sa va reaminteasca ca cei care nu isi cunosc trecutul risca sa il repete. Am folosit o expresie care reprezinta un loc comun, tocita, insa asta nu o face mai putin adevarata. Oricat de implacabila ar parea istoria, ma gandesc ca este de datoria noastra sa fim perseverenti si sa facem orice ne sta in putinta pentru a o impiedica sa se manifeste din nou la fel de inuman. Traim grabit, permanent presati de viata noastra zilnica si uitam sa privim spre trecut sau, mai atent, in jurul nostru. Ignoranta, impostura, incultura, prostia, toate sunt in continuare inscaunate in societatea noastra, beneficiind de complicitatea noastra tacuta.

            Inainte de a incheia il mai citez o data pe stra-strabunicul meu, Dr. Mihai Tirea: “Am trait in respectul si in serviciul aplicarii legilor, avand o atitudine binevoitoare fata de toti concetatenii mei, am castigat cu munca mea si o avere frumoasa, care a trecut in patrimoniul Statului iar eu ma pregatesc sa trec la cele eterne sarac, fara avere, asa cum am fost la inceputul carierei mele, multumita Celui de sus insa, consolat de dragostea descendentilor mei, in mijlocul carora traiesc.”

            Acestea fiind spuse, va invit sa auziti si sa vedeti mai multe povesti la conferinta Asociatiei Cultura in Miscare din 17.03.2016: Colectivizarea – distrugerea proprietatii si a omului”.

sursa foto

Colectivizarea, distrugerea proprietății și a omului

Asociația Cultură în Mișcare vă invită la conferința “Colectivizarea, distrugerea proprietății și a omului”.

Conferința va prezenta amănunte inedite din timpul “transformării socialiste a agriculturii”, o acțiune de durată ale cărei efecte le resimțim chiar și astăzi.

Evenimentul va avea loc la Hotel Hilton, Oradea, în data de 17 martie, ora 18.00.

Participarea la conferință este gratuită și accesibilă oricărei persoane interesate dar, din motive organizatorice, se face doar pe bază de invitație solicitată la adresă de e-mail: contact@culturainmiscare.ro.

Un eveniment susținut de: Ared, Hilton, Vinurile Corcova Roy & Dâmboviceanu, Queen’s Music Pub, Wigtron Animatronics, Societate de Avocatura Dehelean & Dehelean, Cabinet de Avocatura Cristian Rusu.


 

Augustin TarauAugustin Țărău, licenţiat în drept, istorie şi teologie, doctor în istorie.

– m-am născut în 10 iunie 1964, într-o familie de foşti chiaburi, familie deposedată de avere în 1949 (casa şi 16 iugăre de pământ, dobândit de bunicul meu patern la începutul anilor 1900, cu banii obţinuţi la lucru în America, la minele de cărbune din Elyria (Ohio)

– am fost angajat al Arhivelor Naţionale Bihor şi al Primăriei Oradea (Administraţia Cetăţii)

– am participat la 7 campanii de săpături arheologice, în Cetate, la Tăşad şi Sântion

– ca activitate ştiinţifică, în cadrul arhivelor, m-am ocupat de tematici specifice epocii moderne şi contemporane ale istoriei locale, aici înţelegând Bihorul şi judeţele Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Arad

– domeniile mele de expertiză s-au cristalizat în jurul Revoluţiei de la 1848, a Mişcării naţionale de emancipare a românilor din Regatul Ungariei, perioada interbelică, Reforma agrară din 1921, Dictatul de la Viena, Reforma agrară din 1945, Procesul de colectivizare a agriculturii, Alegerile din 1946 şi 1948, Politica de cadre a Partidului Comunist, Procesul de epurare a societăţii româneşti, Procesul de naţionalizare a mijloacelor de producţie etc.

– am publicat 4 volume de studii, iar în coautorat alte 8 volume, plus 48 de studii în publicaţii istorice de circulaţie naţională

– de 3 ani colaborez cu TVR şi am realizat împreună 4 campanii de teren, materializate în tot atâtea episoade ale emisiunii „Deportaţii”, şi pentru emisiunea „Universul credinţei”

Prezentarea mea la aceasta conferinta va aborda urmatoarele aspecte:

– reforma agrara din 1945

– masurile politice si economice ale anului 1948, care au pregatit de fapt declansarea colectivizarii

– desfiintarea mosierimii, sub masca desavarsirii reformei agrare incepute in 1945

declansarea si evolutia procesului de colectivizare a agriculturii: politica de pauperizare a taranimii mijlocase si a chiaburimii prin intermediul impozitelor (cotelor obligatorii), comasarea terenurilor, stramutarea proprietarilor, donatiile fortate, abandonul terenurilor particulare, legea sabotajului economic aplicata chiaburilor etc.

– rezistenta taranimii fata de colectivizare: rebeliunea taraneasca din 1949 – declansare, ostilitati, represiunea, executii, deportare, confiscarea averilor celor deportati, rezistenta individuala, de grup.

– efectele procesului de colectivizare: penuria alimentara, foametea, furturi, urbanizarea fortata, nationalizarea locuintelor, aparitia cartierelor muncitoresti, a coloniilor muncitoresti, degradarea morala a noilor oraseni – infractionalitatea, promiscuitate, divorturi, pruncucidere etc.

 


 

Gavriil Pinte

Gavriil Pinte – actor si regizor.

1999 – până în prezent regizor artistic, Societatea Română de Radiodifuziune

1985 Universitatea de Artă Teatrală, Târgu Mureş – specializarea actorie

1996 Universitatea de Artă  Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti – specializarea regie de teatru

1997 Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti – Masterat în Teoria şi estetica spectacolului

Argumentul meu regizoral pentru spectacolul CEI CE NU UITĂ…

După 50 de ani, adunarea parlamentară a Consiliului Europei nu a reuşit , în ianuare 2006, să determine condamnarea oficială a crimelor comunismului. În sala pe jumătate goală a Palatului Europei, nu s-a putut vota recomandarea oficială, ca ideologia care a ucis milioane de oameni şi executanţii ei să fie trimişi în instanţe, aşa cum s-a întâmplat în procesul de la Nuremberg. Neavând parte de judecată, de dreptate, de morminte, martirii regimurilor comuniste nu se pot odihni decât în memoria noastră – poate singura formă de justiţie.

„Spectacolul nostru pleacă de la poezii compuse în închisorile comuniste în perioada 1948-64 și (pseudo) poezia proletcultistă din acea perioadă, cea mai cumplită bifurcație a literaturii române. Poezia rămâne religia teatrului meu. Scenariu include și fragmente de interviuri, fragmente de jurnal, dim memorialistica detenției, declarații ale unora din cei ce-au pătimit în închisori, precum și documente ale Securității… Nu facem teatru documentar, nici teatru politic. Consider că teatrul n-a rezolvat niciodată nici o problemă politică sau socială. Teatrul poate să creeze, eventual, analogii în zona spirituală. Sau nu. Nu avem naivitatea să credem că în urma acestui spectacol vreun fost torționar, vreo lichea securistă, vreun nemernic – va cere să fie judecat, condamnat. Declar și recunosc că fac parte dintre cei care cred că arta îi îndreaptă pe cei… drepți.” (Gavriil Pinte)

 

https://www.youtube.com/watch?v=0szvC-ZEjwc


Unul dintre sustinatorii Cultura in Miscare a scris acest text. Va invitam sa il cititi.

Pe stra-strabunicul meu l-a chemat Dr. Mihai Tirea. A fost avocat, decan al Baroului Hunedoara, membru si vicepresedinte in Judetul Hunedoara al Partidului National Roman, deputat in trei randuri in parlamentul interbelic, conducator al Consiliilor Nationale Romane si comandant al Garzii Nationale din plasa Pui (pana la introducerea administratiei romane in Ardeal), presedinte al despartamentului Deva al ASTREI  (Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român) si un “intelectual Roman in vechea Ungarie”. Acest text reprezinta un omagiu pe care i-l aduc.

“Dupa anii scolarizarii, petrecuti ca baiat sarac, fiu de taran, in lupta continua pentru a ma putea sustine, iar, dupa terminarea studiilor, pentru a-mi asigura o existenta si pozitie sociala corespunzatoare sub dominatiune straina, in vechea Ungarie, mi-am trait restul vietii in timpuri istorice, in epoca razboaielor mondiale, urmate de schimbari radicale in viata popoarelor din lumea intreaga.”

Asa incepe scrisoarea – autobiografie care mi-a fost destinata si care a ajuns la mine abia cand am implinit varsta de 18 ani, desi fusese scrisa cu aproape o jumatate de veac inainte.

Pe langa povestile care tin strict de analele familiei, mi-au ramas intiparite doua episoade din aceasta scrisoare care ma gandesc ca sunt reprezentative pentru modul in care a trecut istoria peste aceasta parte de lume. Sa lasam povestitorul: “Datorita evenimetelor, in doua randuri mi s-a distrus caminul familial, pierzand agoniseala muncii mele. O data in vara anului 1916, cand eu eram in razboi, intinzandu-se luptele armatei Romane cu cea austro-ungara, pana in apropierea comunei Pui, unde-mi era familia, unitatile armatei din  care faceam si eu parte, mi-au devastat locuinta iar familia s-a refugiat. A doua oara, in anul 1950, iarna, in ger de -23 de grade, am fost evacuat in 24 de ore din locuinta, iar dupa 2 luni, in toiul luptei de clasa, am fost ridicat si condamnat pentru sabotaj economic la un an de inchisoare executionala cu confiscarea averii imobile, ramanandu-mi familia, din nou, fara adapost si fara mijloc de trai.”

            Despre primul episod nu am multe detalii, insa am aflat mai multe despre cel de al doilea.

Astfel, dupa 38 de ani de avocatura, la data de 15 Iulie 1948, noul Colegiu al avocatilor din Deva i-a refuzat inscrierea in tabloul avocatilor pentru ca detinea suficienta avere imobila  pentru sustinerea familiei ca agricultor.

Apoi, in anul 1950, in baza Decizunii 4/1950 a Comitetului provizoriu al Plasei Pui, a fost evacuat din casa in 24 de ore: “Comitetul provizoriu al Plasei Pui, jud. Hunedoara, sesizat de catre Partidul Muncitoresc Roman, Org. Plasei Pui, ca localul in care se gaseste instalata Organizatia in present, nu este igienic, fiind situat de ambele parti intre doua ape, iar de alta parte nu este destul de incapator fata de necesitatile de care are nevoie partidul pentru diferite birouri, sali de sedinte, scoli etc. cerand Comitetului Provizoriu al Plasei Pui rechizitionarea unui alt local igienic si corespunzator. Comitetul provizoriu al Plasei Pui, deplasandu-se in comuna Pui, dupa ce a cercetat mai multe cladiri, a constatat, ca singurul local in comuna Pui corespunzator scopului amintit mai sus ar fi localul locuitorului Dr. Mihai Tirea.”

            Doua luni mai tarziu, a intarziat cinci zile insamantarea borceagului (mazariche). In ciuda dispozitiilor partidului, nu a realizat lucrarile pana la data de 25 Martie, astfel ca plut. major Guta concepe o nota interna in care cere “Avand in vedere ca numitul este un chiabur Va rugam a Va conforma Ord. nr. 12330 telefonic al Militiei jud. Hunedoara din 18.03.1950. Rugam dispuneti executarea chiar astazi fiindca din informatiuni cel din cauza vrea sa insamanteze mine 5.IV.1950. Dosarul impreuna cu chiaburul Va rugam sa-l inaintati direct Tribunalului Petrosani prin circumscriptia de militia Petrosani. ” In urma acestui document, desi borceagul a fost insamantat in 5 Aprilie, chiaburul a fost arestat in 6 Aprilie, i-au fost legate mainile cu sarma si a fost plimbat prin targ ca exemplu de sabotor.

            Dupa o luna si jumatate a urmat si pronuntarea sentintei, condamnare la 1 an de inchisoare si confiscarea averii, pentru ca: “Din atitudinea inculpatului fata de noua conceptie despre munca, cat si fata de eforturile duse de oamenii muncii pentru realizarea socialismului in tara noastra se desprinde o pasivitate caracteristica lumii burgheze, de obiceiurile careia el nu s-a debarasat. Pozitia sa sociala, averea sa cat si atitudinea de astazi il situeaza in categoria chiaburilor, cari nu inteleg sa renunte la vechea stare de lucruri, cand nazuintele clasei muncitoare si interesele statului erau lasate la bunul plac al celor dela conducerea tarii.”

            Bineinteles ca povestea mea nu este la fel de impresionanta in grozavie ca altele pe care le cunoasteti, ale altor victime din aceeasi perioada. Poate chiar pentru ca este mai putin spectaculoasa serveste sa va reaminteasca ca cei care nu isi cunosc trecutul risca sa il repete. Am folosit o expresie care reprezinta un loc comun, tocita, insa asta nu o face mai putin adevarata. Oricat de implacabila ar parea istoria, ma gandesc ca este de datoria noastra sa fim perseverenti si sa facem orice ne sta in putinta pentru a o impiedica sa se manifeste din nou la fel de inuman. Traim grabit, permanent presati de viata noastra zilnica si uitam sa privim spre trecut sau, mai atent, in jurul nostru. Ignoranta, impostura, incultura, prostia, toate sunt in continuare inscaunate in societatea noastra, beneficiind de complicitatea noastra tacuta.

            Inainte de a incheia il mai citez o data pe stra-strabunicul meu, Dr. Mihai Tirea: “Am trait in respectul si in serviciul aplicarii legilor, avand o atitudine binevoitoare fata de toti concetatenii mei, am castigat cu munca mea si o avere frumoasa, care a trecut in patrimoniul Statului iar eu ma pregatesc sa trec la cele eterne sarac, fara avere, asa cum am fost la inceputul carierei mele, multumita Celui de sus insa, consolat de dragostea descendentilor mei, in mijlocul carora traiesc.”

sursa foto